VIDEO Previziunea lui Cristoiu: „Cea mai mare lovitură dată întregii planete” Cum va fi afectată România

Publicat: 21/03/2022, 21:28

Războiul dintre Rusia și Ucraina va da o lovitură puternică întregii economii a planetei, iar efectele vor fi resimțite de către toate societățile în fiecare zi, a spus publicistul și scriitorul Ion Cristoiu, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială ”Războiul din Ucraina” transmisă live de Gândul.

„Tot ce se întâmplă acum este cea mai mare lovitură dată întregii economii a planetei. Efectele economice se vor de la o zi la alta și numai în Occident.

După pandemie, lumea a fost întrețesută. Lumea a fost gândită astfel. Este atât de sensibilă economia lumii că și dacă întrerupi undeva o cale ferată, da acum. Zborurile au crescut cu 40%. Acum nu se vede, dar după ce companiile își vor face bilanțul.. McDonald’s avea în Rusia peste 800 de restaurante care nu vor mai aduce profit companiei.

Marele avantaj al Rusiei este că ea nu a fost în niciun moment țară economică industrială. Ea nu a vândut nimic. Hârtia a crescut cu 50%”, a declarat Ion Cristoiu, în exclusivitate pentru Gândul.

Întrebat cum va fi afectată România de războiul din Ucraina, Cristoiu a răspuns: „Pot să spun de ce va fi dezastru la noi. Guvernanții noștri, împreuna cu Klaus Iohannis erau foarte veseli că sunt importanți din punct de vedere extern.

Ar fi trebuit acum coaliția sau Klaus Iohannis să îi cheme pe ei să facă pe bucăți sectoarele economice și să găsești soluții pe care să le faci pentru a nu fi afectat. Nu numai gazul. Cereale, hârtie, petrol și să încerci să găsești resurse pe plan local. Toți își vot ține resursele”, a afirmat el.

Chestionat cum s-au descurcat autoritățile din România de când a început războiul din Ucraina, Cristoiu a afirmat: „Au dat din coadă. Au fost foarte veseli și încântați că au trecut pe aici (înalți demnitari ai forțelor NATO n.red). Nu s-au preocupat de noi. De ce niciodată nu am cerut și noi cu Schengen-ul?”, a declarat Ion Cristoiu.

Află totul despre războiul din Ucraina doar la Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Avocatul Adrian Cuculis, noi detalii despre reluarea procesului în care este judecat Vlad Pascu: „Lucrurile...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin este...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
România se scufundă economic. Românii vor simți în buzunar
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
O operațiune riscantă în Primul Război Mondial. Manifeste cărate sub salteaua primului ministru
×